Cinzeaca de democratie

Astazi, presedintele autoritar (re)cucere?te un electorat emotiv si impovarat de criza. Istoria ne serve?te un cocktail cu mai toate ingredientele ce au catalizat debutul, invariabil democratic, al unor dictaturi. Cezar, Napoleon, Hitler s-au instalat pe temeliile unor Republici ?ubrezite politic si economic. Secolul XX este dramatic marcat de ascensiunea unei pletore de tirani, mai mult sau mai pu?in proeminen?i. Asistam oare la na?terea unei noi dictaturi?

Nici un instrument democratic nu este invulnerabil in fa?a dictaturii, cu atat mai pu?in votul emo?ional. Sa fim sinceri, nu ne-am impacientat de incompatibilitatea axiomatica a liberalismului cu social-democra?ia. Nici nu ne-a prea pasat ca o populista igienizare a clasei politice nu va crea locuri de munca. Am sanc?ionat unanim însa autoritarismul, deopotriva personal si oligarhic.

Mai mult decât atât, pre?edintele nu emana charisma de natura sa-i pozitiveze manifestarile autoritare. Domina mul?imile si se impune cu non?alan?a in fa?a adversarilor politici, dar e?ueaza lamentabil in a-i coagula in jurul intereselor na?ionale. Ori, seduc?ia politica este o arma indispensabila in arsenalul oricarui dictator ce se erijeaza in unica solu?ie la criza momentului.

O criza, de aceasta data globala, cu care am inva?at încet-încet sa convie?uim, o prezen?a apasatoare, dar departe de a mai fi o sperietoare. De când principalele puteri prognozeaza relansarea economica, am inceput numaratoarea inversa catre un final previzibil.

Constatam u?ura?i ca, de?i mai ame?itoare decat ?napsul, cinzeaca (virgula trei?’trei) e sub nivelul comei dictatoriale. Ceta?eanul turmentat se va trezi buimac in ?antul din dreapta al democra?iei. Iar în mahmureala post-electorala va avea ocazia sa se auto-parafrazeze: “Dar eu, cu cine am votat?”